Academia Română, avertizată de CNCD pentru două studii privind minoritatea maghiară

Academia Română, avertizată de CNCD pentru două studii privind minoritatea maghiară
Publicat: 24/07/2013, 16:50
Actualizat: 29/07/2014, 16:52

Academia Română a fost sancționată cu avertisment de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma publicării a două studii în care se fac referiri discriminatorii la minoritatea maghiară, potrivit unui răspuns al instituției la solicitarea agenției MEDIAFAX.

În noiembrie 2010, Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române a dat publicității Raportul pe marginea proiectului Legii Educației Naționale privind situația minorităților din perspectiva egalității de șanse. În februarie – martie 2012, același centru a dat publicității studiul „Slăbirea comunității românești din Harghita – Covasna”.

Ambele studii sunt coordonate de directorul CESPE, Radu Baltasiu, și au stârnit controverse în rândul cercetătorilor, dintre care unii nu au fost de acord cu abordările și terminologia propuse, nici din punct de vedere al conținutului științific, nici din cel al protecției drepturilor minorităților, potrivit cercetătorului Cristian Gojinescu, care a sesizat CNCD.

Cercetătorul a arătat că ambele studii se găsesc pe diferite site-uri, ceea ce face ca, indiferent de data la care au fost date publicității, să fie în continuare formatoare de opinie. De asemenea, acestuia i se pare foarte grav faptul că aceste studii sunt redactate în numele unei instituții publice, respectiv centrul din subordinea Academiei Române, în contextul eforturilor statului român de a combate orice formă de discriminare.

Astfel, Cristian Gojinescu a înaintat o petiție la CNCD în care a susținut că cele două studii conțin afirmații și o terminologie discriminatorii pe criterii etnice, în special în privința drepturilor minorităților naționale de a-și prezenta identitatea etno-culturală și de a utiliza limba maternă.

Colegiul director al CNCD a constatat, cu cinci voturi pentru și unul împotrivă, că afirmațiile „Elitele maghiare au chiar un aparat conceptual care denotă preocuparea pentru organizarea-influențarea proceselor demografice. Astfel, principala lor grijă este asigurarea «reproducerii etnice maghiare». Din acest punct de vedere, familiile mixte, în special acelea unde «femeile maghiare nasc copii români» primesc o atenție specială”, din cel de-al doilea studiu, încalcă prevederile Ordonanței 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Conform actului normativ, constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incideța legii penale, „orice comportament manifestat în public, având caracter de propaganda naționalist șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială (…)”.

CNCD a decis, pe 10 iulie, sancționarea centrului Academiei Române cu avertisment, recomandându-i totodată ca pe viitor să elimine terminologia care încalcă demnitatea persoanelor de origine maghiară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
„Condu ca o femeie!” Ce se ascunde în spatele acestui slogan și ce-i așteaptă pe...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×